miercuri, 2 noiembrie 2011

CAUT ALTCEVA

        A trecut greu vara. Spre final, am luat un examen important pentru care am muncit mult. Optimismul rămăsese intact. Toată lumea se minuna de atitudinea mea pozitivă. Făceam şi eu haz de necaz, pentru a nu descuraja. Când în sfârşit mi-am luat de o grijă, am început să văd că rândunicile mele dragi, făceau de zor exerciţii de zbor şi într-o zi, nu m-au mai trezit dimineaţa. Plecaseră. Trandafirii din grădină nu mai aveau boboci. Iasomia din ghiveci, se scuturase şi deşi frunzele-i erau tot verzi, ea era tristă. Prietena mea plecase la Târgovişte pentru cursuri de specializare iar strugurii de masă dăduseră în pârg.

        De fapt...era toamnă. Am pus suflet în fiecare gând neaşternut încă aici, în fiecare lucru pe care l-am făcut, chiar şi în fiecare sfat sau dojană. Rezultatul? Muncă de Sisif  sub marele titlu "AŞA TREBUIE!". Timpul meu liber, a dispărut printr-o poartă galactică. În plus, am primit şi acuze grele pentru lucruri de care nu eram vinovată.
        Fire de păr albe au început să se aşeze triumfătoare în coafura mea. Primul rid. Ore nesfărşite de încruntare.
        Mă întreb din ce în ce mai des dacă mai are rost să lucrez într-un sistem în care nu ai nici măcar un cuvânt de spus. În care trebuie să munceşti, să munceşti, să munceşti pentru că ai doar obligaţii trecute în fişa postului şi pentru că ai de făcut sute de hârtii şi zeci de portofolii inutile. Respect? E un cuvânt necunoscut de mult prea mulţi copii şi părinţi. Pe zi ce trece sunt din ce în ce mai convinsă că nu se merită să fii cadru didactic dedicat trup şi suflet copiilor şi meseriei. În final vei fi pus la zid sau mai rău, în aceeaşi oală cu cei care nu-şi fac meseria şi cărora nu le pasă decât de ei înşişi.


         Caut...altceva. Nici eu nu ştiu exact ce. Sper să-mi regăsesc optimismul din vara trecută şi echilibrul interior, pentru că în realitate nimic nu e mai important decât familia!