Despre mine

Fotografia mea
Sunt o fire comunicativă, transparentă,creativă şi tolerantă.Îmi plac oamenii adevăraţi. Iubesc poezia, fotografia, muzica, florile, primăvara, marea, copiii, cerul şi apusurile de soare. Consider că dacă nu pui suflet în lucrurile pe care le faci, mai bine nu le faci că nu-ţi ies. Restul vă las să descoperiţi voi.

duminică, 27 octombrie 2013

Gânduri de toamnă

              Vara a trecut pe nesimţite. Timpul a zburat pur şi simplu. M-am descurcat destul de bine ca dădacă. Singura problemă a fost că n-ar fi lipsit un plus de autoritate din partea mea. Dar s-a terminat cu bine.
         Toamna a venit cu noi provocări. Grele provocări. Fiecare zi de luni până vineri e o provocare la care mă străduiesc să fac faţă.
         Nu-mi plac dimineţile întunecate şi friguroase...cu vânt....cu străzi pustii pe care se aude doar zgomotul cadenţat al grăbiţilor mei paşi spre servici.
         Mi-ar plăcea să am timp să mă plimb prin parc într-o zi senină şi să mă joc cu frunzele căzute, aşa cum făceam cândva. Să dansez şi să-i cânt lui Iubi un refren îndrăgit de amândoi.
         Am o veşnică problemă cu timpul. Nu ştiu unde dispare. Nu ştiu când trec clipele...orele...zilele...?!!
         Nu ştiu...

marți, 9 iulie 2013

Me, The Nanny :))

                S-a  întâmplat ca într-o zi de iunie, să aflu că o fostă colegă de serviciu de-a soţului meu, să caute dădacă pentru băieţelul ei. M-am gândit câteva secunde: ce-ar fi dacă...aş fi eu dădaca? Mi-am amintit de un serial drag mie, The Nanny şi am zâmbit misterios. Apoi mi-am spus gândurile cu voce tare. Soţul a vorbit cu fosta colegă şi după câteva zile, am fost să cunosc copilaşul şi să discut detaliile cu mămica.
           Pe 2 iulie, a fost prima mea zi de lucru (de 8 ore/zi) ca dădacă. 
           Băieţelul e alintat dar e tare drăgălaş şi e bine crescut. Ne înţelegem de parcă am fi din aceeaşi familie. E foarte inteligent.Nu e mofturos la mâncare. Îi place să-şi facă propriile desene pe care apoi le colorează. Îmi pune tot timpul zeci de întrebări copilăreşti. Uneori, îi răspund imediat. Alteori, trebuie să recunosc, că mă ia prin surprindere şi stau şi mă gândesc înainte de a-i răspunde. Îi plac poveştile, DVD-urile educaţionale, desenele animate, jocurile pentru copiii de 6 ani,  Discovery şi Naţional Geografic.După prima zi de stat împreună, seara, i-a spus mamei lui: "Tu de ce nu eşti aşa de bună ca Lăcry?".  :)))
           În curând vom trece la numărat până la zece şi la învăţat alfabetul, că doar la toamnă intră la şcoală la clasa pregătitoare.
            Să fiu dădacă e un job de vară interesant. E un fel de pregătire anticipată pentru propriul meu copil, pe care cine ştie când şi dacă-l va aduce vreodată barza.
            
                                              Va urma

sâmbătă, 29 iunie 2013

Mi-e dor...


Mi-e dor să merg la pădure şi să ascult şoaptele copacilor, să iau un copac în braţe şi să-i simt gândurile.
Mi-e dor de copilărie...să cutreier uliţele satului bunicilor alături de prieteni şi să mă simt iar centrul universului prietenilor mei.
Mi-e dor să fiu acasă iar tata să mă trezească râzând şi să-mi facă toate mofturile, că doar eram fata lui tata.
Mi-e dor de nopţile de vară când învăţam pentru BAC şi în răstimpuri luam câte o pauză ca să ascult concertul greierilor.
Mi-e dor să o ajut pe mamaia la copt gogoşi şi pudrat cu zahăr pudră, proaspăt făcut la râşniţa de cafea.
Mi-e dor să fiu iar în liceu, să chiulesc la ora de dirigenţie şi să mă duc în parc, să stau întinsă pe iarbă, să privesc cum trec norii şi să vorbesc despre Maitreyi cu my best friend.
Mi-e dor să cânt când fac curăţenie prin casă.
Mi-e dor să citesc o carte bună fără să fiu stresată de timp.
Mi-e dor de tataia care de fiecare dată când ajungea acasă, ne aducea câte cava: mazăre verde şi dulce, porumb de fiert, coroane de floarea-soarelui cu seminţe noi...
Mi-e dor de unchiul meu care avea mereu o vorbă bună pentru mine, oricât de greu îmi era şi oricât de tare aş fi plâns
Mi-e tare dor de toţi prietenii mei buni...puţini la număr...pe care viaţa i-a dus departe...prea departe de mine.
Mi-e dor de visele mele din adolescenţă despre maturitate...care s-au spulberat unul câte unul odată cu trecerea anilor.
Mi-e dor să dansez. Să merg iar la discotecă, să dansez cu foc şi să se facă cerc în jurul meu.
Mi-e dor să fac o prăjitură nouă, care să-mi iasă şi să ţopăi prin casă de bucurie.
Mi-e dor să primesc musafiri...
Mi-e dor să avem un loc doar al nostru...aşa cum au rândunelele de la geamul bucătăriei, de la mama.

Mi-e dor...de tine...de noi...

joi, 27 iunie 2013

Pentru voi, din suflet!





I am free as a bird...

Dragii mei Dragi,

De astăzi revin pe blog în plină forţă pentru că de azi sunt în concediu şi de la 1septembrie sunt jobless.
Dar who knows ce ne rezervă viitorul?
Aşa că-mi voi face timp pentru toate, începând de azi.
Să aveţi o zi cu soare-n suflete, chiar dacă pe cer sunt mulţi nori albi, gri sau galbeni.
O vară frumoasă!
    
                                                                                                                             Vă pup,
                                                                                                           Lăcry

luni, 17 iunie 2013

Adio sau La Revedere...



Zilele...orele...clipele trec prea repede...
Joi se va mai rupe o părticică din sufletul meu...mă voi despărţi de prezentul ce mi-a fost ca şi casă şi familie, timp de 3ani...şi voi pleca pe un alt drum. Un drum care sper să fie mai bun chiar dacă în unele clipe din săptămâna asta grea, mi se pare că duce spre nicăieri.
Să vă fie bine!

marți, 15 ianuarie 2013

La mulţi ani, poet al sufletului meu!

          În copilărie, l-am descoperit pe Eminescu.
         Citeam şi reciteam la nesfârşit poeziile lui şi mi se părea că au fost scrise special pentru mine.Cartea mea preferată din biblioteca mamei era un volum de poezii, care fusese editat cam în acelaşi an în care m-am născut.
          Într-o vară foarte călduroasă, citeam pe balcon. M-a strigat tata. M-am ridicat, m-am împiedicat şi cartea mea a aterizat în balia plină cu apă. Am început să mă agit, neştiind ce să fac. L-am strigat pe tata, care a venit într-un suflet, mi-a scos cartea din apă şi a prins-o cu doi cleşti pe sârmă. Iubitele mele poezii, deveniseră o cârpă udă. Tata m-a asigurat că nu s-a stricat şi că după ce se va usca, o voi putea reciti. După câteva ore, foile uscate erau creţe...dar nu se desprinseseră din cotor. Şi de atunci, l-am iubit şi mai mult pe Eminescu. Ba chiar am învăţat pe de rost, cu mai mult drag (fără să mă oblige cineva)poeziile lui.