joi, 11 februarie 2010

Teatru scurt

"Nu ştiu alţii cum sunt..."dar eu nu am suportat niciodată ipocrizia.Oamenii care joacă teatru pentru a impresiona, din diferite motive, pentru mine au fost, sunt şi vor fi egali cu ZERO.
De exeplu:cum pot unii să se plângă sau să plângă că sunt necăjiţi şi nu au bani, cât timp ei au un cont în bancă, o maşină străină, apartament şi afacere proprie? Eu una, nu m-am plâns niciodată că nu am bani, chiar dacă am fost în această situaţie. Când mi-a crăpat măseaua m-am împrumutat. Sumele erau relativ mici, dar aşa a fost să fie. Şi am înapoiat banii în timp util. Am făcut şi eu la rândul meu, acelaşi gest cu prietenii mei.
Dar nu înţeleg cum poţi plânge în hohote că nu ai bani, că nu ai ce mânca...când ai toate lucrurile menţionate mai sus şi-ţi mai construieşti şi o vilă "mică".
Nu are bani că are de achitat rate,dar se îmbracă mereu cu tot ce e mai scump şi modern,se distrează în cluburi,îşi face toate mofturile şi trăieşte ca un parazit pe spinarea părinţilor.
Că tot vorbeam de ipocrizie, nu-i suport pe lingăii şi pupincuriştii care se dau bine pe lângă şefi în speranţa că le va pica şi lor un os.
Cum îmi spunea cineva"cinstea şi corectitudinea au murit demult".
Deşi acest lucru-mi este confirmat zi de zi, vreau să cred că mai există oameni corecţi în jurul meu, în ţara noastră, în lumea asta.
NU SE POATE SĂ FI DISPĂRUT CHIAR TOŢI!
NU SE POATE...

marți, 9 februarie 2010

Înapoi la şcoală

Astăzi copiii se întorc la şcoală.Unii mai veseli alţii mai îmbufnaţi că vacanţa nu a mai ţinut încă o săptămână,două.
Iar lecţii.Iar teme.Iar profesori.Offf!Greu!
Toată lumea se interesează despre ce au de spus copiii în legătură cu diverse aspecte şcolare. Dar despre ce au de spus profesorii?Se interesează cineva?
"De ce vă stresaţi atâta să ne predaţi, că doar noi tot nu învăţăm?!"
Sau "Şi dacă nu scriu, care e problema?".
Sau"Puneţi-mi 2!că nu mă interesează!"
Cum să reacţionezi la asemenea cuvinte, se întreabă cineva?
Cum reacţionează părinţii care de foarte multe ori uită să intre în incinta şcolii să întrebe de situaţia şcolară a propriului copil,chiar dacă poate, în acea zi au trecut pe acolo de câteva ori.
Şedinţele?După părerea unora,o adevărată pierdere de timp.Cum rămâne cu parteneriatul şcoală-familie, dacă mulţi păriţi aşteaptă totul din partea şcolii?Le este prea greu să iasă din cotidian şi să se implice.
Săraca şcoală românească...