Despre mine

Fotografia mea
Sunt o fire comunicativă, transparentă,creativă şi tolerantă.Îmi plac oamenii adevăraţi. Iubesc poezia, fotografia, muzica, florile, primăvara, marea, copiii, cerul şi apusurile de soare. Consider că dacă nu pui suflet în lucrurile pe care le faci, mai bine nu le faci că nu-ţi ies. Restul vă las să descoperiţi voi.

marți, 27 decembrie 2011

Urare de Crăciun

       Fi-vă Crăciunul: liant de bucurie şi iubire, zbor de vis împlinit, clinchetul glasurilor cristaline de copii, cumpătare, lumină sufletescă şi belşug.




CRĂCIUN FERICIT!

marți, 13 decembrie 2011

Poveste de Crăciun pentru Crina, Costel, Nicu şi Aris

        Anii au trecut şi alţi ani le-au luat locul. Indiferent de spaţiu şi timp, anii copilăriei mele, vor rămâne mereu vii în sufletul şi în amintirile mele.


       Sărbătorile de iarnă însemnau întâlnirea cu cei trei veri ai mei şi vacanţa la cei mai dragi bunici pe care i-a avut cineva vreodată. Abia aşteptam vacanţa de iarnă ca să ne întâlnim (toţi patru verii), să cântăm împreună un colind nou bunicilor, să urcăm pe porcul pus la rumenit, să mâncăm şoric, să inventăm un nou pluguşor, să ne jucăm împreună, să facem un om de zăpadă, să împodobim bradul şi să stăm treji până după miezul nopţii pentru a afla cine este Moş Crăciun.

       În casa bunicilor, mirosul bucatelor te făcea să ţi se facă foame. Mirosea a sărmăluţe-n foi de varză murată, friptură din porcul crescut în ogradă, tobă şi cârnaţi, borş de cocoş cu tăieţei de casă, turte şi cozonac, muncite de mamaia cu toată dragostea.

       De Sfântul Ştefan, era ziua lui tataia Fănică. Un tataie coborât din poveştile lui Creangă. Tataia ne aştepta cu dragoste şi nerăbdare. Şi ne strângeam cu mic, cu mare, să-l sărbătorim. Mamaia, mătuşa şi mama trebăluiau de zor, iar eu şi vara mea le ajutam cu ce puteam. Masa era aşezată festiv, că doar era Crăciunul. Focul duduia în sobă şi vinul roşu curgea în pahare. Voia bună domnea în casă. După ce mâncam, încingeam câte o sârbă sau o horă, de pomină. Tataia era un dansator foarte bun şi iubea muzica populară.

        Cel mai de preţ şi râvnit cadou din anii copilăriei şi din cei ce au urmat, a fost: vacanţa de iarnă în casa bunicilor.

        Rândurile de mai sus sunt ale mele. Gânduri transpuse-n cuvinte. Am vrut să particip la un concurs cu această poveste. Însă fără explicaţii, pur şi simplu nu mi-au acceptat povestea. E pierderea celor care ar fi putu-o citi şi s-ar fi regăsit în aceste rânduri.

joi, 8 decembrie 2011

Te aştept, Crăiasă Iarnă!

Afară e toamnă sau iarnă, nici nu mai ştiu. Paşii mă poartă prin parcul pustiu şi-mi vine să strig ”Acoperă-mi inima cu ceva”! Dar nimeni nu m-aude. Încă mai cad frunze ruginii. Vântul rece îmi biciuie obrajii până-i îngheaţă. Parcul e trist la fel ca inima mea. Cerul e mohorât şi parcă stă să cadă.


M-aş aşeza pe o bancă, dar e acoperită cu promoroacă….aşa că voi continua să merg.

Mă gândesc că timpul, în loc să o ia înainte şi să ningă cu fulgi albi, mari şi pufoşi, parcă s-a întors înapoi. Parcă Baba Vremea, nu s-a hotărât dacă să dea sceptrul ei, zânei Toamnă sau Crăiesei Iarnă.

Ieri, ca să fie vremea şi mai ciudată, a fost o zi de primăvară. Cu soare dulce şi vânticel cald. Cu cer albastru şi senin.

Paşii mă duc spre şcoală.

Mă gândesc…ce frumoasă a fost iarna trecută! Încă mai simt aerul rece, proaspăt şi tare şi scârţâitul omătului sub picioare. Fulgii, cristale sclipitoare, se jucau in zborul lor zglobiu. Copacii păreau împodobiţi cu imense ghirlande albe. Soarele-şi strânsese bagajele şi plecase în vacanţă la Ecuator. Stratul de zăpadă creştea văzând cu ochii. Totul era o imensitate albă. Nu mişca nici măcar un suflet. Era pustiu. Ningea şi iar ningea. Nu se mai putea distinge cerul de troienele de zăpadă. La gura sobei era cald şi bine. Desenam cu degetul pe geamul cu flori de gheaţă pe el şi visam. Visam că Făt Frumos , călare pe un cal alb înaripat, străbate întinsul peisaj iernatic, zburând spre mine. Iarna pusese stăpânire pe întreg pământul.

Am ajuns şi m-am trezit din visare. Te aştept, Iarnă! Nu mai întârzia! Fără tine, decembrie nu mai are farmec…

miercuri, 2 noiembrie 2011

CAUT ALTCEVA

        A trecut greu vara. Spre final, am luat un examen important pentru care am muncit mult. Optimismul rămăsese intact. Toată lumea se minuna de atitudinea mea pozitivă. Făceam şi eu haz de necaz, pentru a nu descuraja. Când în sfârşit mi-am luat de o grijă, am început să văd că rândunicile mele dragi, făceau de zor exerciţii de zbor şi într-o zi, nu m-au mai trezit dimineaţa. Plecaseră. Trandafirii din grădină nu mai aveau boboci. Iasomia din ghiveci, se scuturase şi deşi frunzele-i erau tot verzi, ea era tristă. Prietena mea plecase la Târgovişte pentru cursuri de specializare iar strugurii de masă dăduseră în pârg.

        De fapt...era toamnă. Am pus suflet în fiecare gând neaşternut încă aici, în fiecare lucru pe care l-am făcut, chiar şi în fiecare sfat sau dojană. Rezultatul? Muncă de Sisif  sub marele titlu "AŞA TREBUIE!". Timpul meu liber, a dispărut printr-o poartă galactică. În plus, am primit şi acuze grele pentru lucruri de care nu eram vinovată.
        Fire de păr albe au început să se aşeze triumfătoare în coafura mea. Primul rid. Ore nesfărşite de încruntare.
        Mă întreb din ce în ce mai des dacă mai are rost să lucrez într-un sistem în care nu ai nici măcar un cuvânt de spus. În care trebuie să munceşti, să munceşti, să munceşti pentru că ai doar obligaţii trecute în fişa postului şi pentru că ai de făcut sute de hârtii şi zeci de portofolii inutile. Respect? E un cuvânt necunoscut de mult prea mulţi copii şi părinţi. Pe zi ce trece sunt din ce în ce mai convinsă că nu se merită să fii cadru didactic dedicat trup şi suflet copiilor şi meseriei. În final vei fi pus la zid sau mai rău, în aceeaşi oală cu cei care nu-şi fac meseria şi cărora nu le pasă decât de ei înşişi.


         Caut...altceva. Nici eu nu ştiu exact ce. Sper să-mi regăsesc optimismul din vara trecută şi echilibrul interior, pentru că în realitate nimic nu e mai important decât familia!
 

sâmbătă, 23 iulie 2011

Forever friends

         Anii trec şi oricât am vrea, nu se mai întorc. Din când în când, ne aducem aminte de prietenii cei mai buni pe care i-am avut de-a lungul existenţei noastre de până acum. Unele amintiri ne aduc lacrimi pe obraz...altele ne aduc zâmbete uitate în jurnal.

        Zilele astea, mi-am răsfoit jurnalul cu amintiri din sufletul meu. Şi am dat acolo de prieteni vechi. Lista nu e atât de lungă însă fiecare a jucat un rol mai mult sau mai puţin important în existenţa mea.
Până în clasa a IX-a am avut o singură prietenă bună, vara mea C. Singurul nostru regret a fost faptul că nu ne-am născut surori. Ea era sora pe care nu am avut-o niciodată. Iar eu, pentru ea, la fel. Amândouă singure la părinţi. Obişnuiam să spunem că avem doi tătici şi două mame. Prietenia noastră, a continuat până acum vreo 6 ani. Eu am ţinut cu dinţii de ea. În schimb, ea m-a înlocuit cu unii...cu alţii. Vorbim la telefon de câteva ori pe săptămână. Dar nimic nu mai e la fel.


        În clsa a IX-a am cunoscut o colegă de clasă, M., isteaţă, simpatică foc, sinceră şi sociabilă. Era parcă imaginea mea în oglindă. M. era tot ceea ce aş fi vrut eu să fiu. Ne înţelegeam de minune şi ne completam reciproc. Din păcate, M.a venit la mine
într-o zi din clasa a XII-a şi mi-a spus că ea se mărită şi că se lasă de şcoală. Am simţit în clipa aceea că o voi pierde...chiar dacă ea m-a asigurat că nu se va schimba nimic. Multe s-au schimbat de atunci...M. e fericită. Trăieşte ăn Italia alături de soţul ei şi de cele două fetiţe adorabile. Mai vorbim din când în când pe messenger şi foarte rar pe facebook.Dar...îmi lipseşte enorm! Când vine în ţară, ne întâlnim, ne îmbrăţişăm şi stăm de vorbă. Mi-e dor de ea...


       Tot în clasa a IX-a l-am cunoscut pe Old Shatterhand. Aşa-l pomeneam în jurnalul meu. Citeam. Nu atât de mult pe cât mi-aş fi dorit. Stăteam ore în şir să dezbătem intrigile scrierilor lui Eliade. Eu îi scriam poezii. El îmi spunea poveşti despre constelaţii şi stele căzătoare. Îmi amintesc primul şi ultimul chiul la dirigenţie. Motivul inventat: că-mi era rău şi el m-a dus acasă. Motivul real: ne-am dus în parc, ne-am aşezat pe iarbă am citit poezii din "Manifest pentru mileniul III", una din cărţile mele de suflet, şi am mâncat prăjituri făcute de mama. Timpul a trecut. Vechiul meu prieten este de vreo patru ani în Canada. Studiază de zor şi lucrează. Iubeşte viaţa acolo şi nu s-ar întoarce acasă. Şi totuşi...săptămâna trecută ne-am întâlnit. Aici. Acasă. A venit câteva zile să-şi vadă părinţii şi să-şi rezolve nişte probleme. M-am bucurat. O să vorbim în continuare pe messenger.


       În facultate l-am cunoscut pe cel căruia-i spuneam Fratello. Se purta cu mine ca şi cum i-aş fi fost soră. Îmi dădea mereu sfaturi înţelepte. Era cel mai mare şi mai înţelept din gaşca noastră de atunci. Păcat, că nu l-am ascultat. Am fost prieteni foarte buni vreo 4 ani. Apoi, el a decis să-şi schimbe modul de viaţă, să o rupă cu noi toţi. Chiar dacă nu l-am mai văzut din 2003, sper că-l voi mai întâlni cândva şi-i voi mulţumi pentru tot. Şi-i voi spune că nu-l condamn pentru nimic, cu nimic.


       În calea mea a ieşit apoi Îngerul. Era înalt iar în ochii lui se putea lesne citi o imensă linişte. Era un înger cu înfăţişare umană. Dar de felul lui era nestatornic. Nu ştia ce voia de la viaţă. Mi-a fost alături la o grea încercare ce mi-a pus-o soarta în cale. Şi am trecut-o cu bine. El, s-a regăsit la Iaşi. Şi trăieşte acolo de ani buni. Şi mă bucur că-i e bine, chiar dacă m-a uitat.


       În ultimul an de facultate m-am împrietenit cu M. Cea mai deşteaptă şi mai frumoasă fată pe care am întâlnit-o vreodată. Învăţam împreună pentru examene. Stăteam mult timp de vorbă la telefon. Râdeam. După ce a trecut licenţa, ea a plecat în Italia. A făcut o şcoală de stewardese. Visul i s-a împlinit. Şi e fericită. Chiar dacă...şi ea m-a uitat.


       În septembrie, se împlinesc şapte ani de când prietena mea cea mai bună e V.-Fluturaş. O IUBESC MULT DE TOT! Am trecut prin multe împreună şi anii ne-au sudat prietenia. Suntem de-o seamă. Lucrăm în acelaşi domeniu. E matură în gândire şi deseori spune lucrurilor pe nume. O admir pentru că e un om cinstit, harnic şi se pricepe la multe lucruri. O aşa aniversare (7 ani), trebuie sărbătorită! Pe Fluturaş, o consider ca făcând parte din familie. Iar eu, la ea acasă mă simt ca şi cum m-aş duce la ai mei. E multă căldură sufletească şi e bine.
       Vă doresc, în calea vieţii să întâlniţi şi voi un Old Shatterhand, un Fratello sau un Fluturaş. Aşa veţi şti că nimeni nu e singur pe lume. Iar PRIETENIA  chiar dacă dintr-un motiv sau altul se rupe, va trăi veşnic în sufletele voastre pentru că acei prieteni au fost şi sunt inegalabili.




miercuri, 20 iulie 2011

Dragi Prieteni virtuali,

Să ştiţi că vă citesc blogurile însă am o mică problemă. Nu mai pot lăsa comenterii. Scriu comentariile dar când ar trebui să aleg modalitatea prin care mă identific, trec adresa blogului meu şi-mi apare că datele nu au putut fi verificate şi că sunt incorecte.
Ce să fac? Ajutaţi-mă, vă roooooooogggg!

miercuri, 29 iunie 2011

Locul meu

Locul meu,
Nu e altundeva
Decât aici, lângă tine, unde:
Sărutul tău mă trezeşte dimineaţa,
Iar privirea-ţi blândă face cât o mie de gânduri.
Rândunicile-mi cântă melodii armonioase,
Parfumul crinilor mă-mbată,
Şi fructele mă îmbie cu aroma lor.
Florile de pe pervaz îmi ţin de urât când tu nu eşti.

Vântul şi ploaia şi soarele-mi sunt prieteni,
Şi-mi dăruiesc din când în când, câte un curcubeu.
Cocolino, căţelul, mă aşteaptă la poartă,
Iar pisoii ştrengari mă fac să râd cu poftă.
Icoanele, de pe pereţii verzi,
Din care se mai desprind parcă din când în când cai înaripaţi,
Ne veghează somnul cu visele-i.












miercuri, 6 aprilie 2011

Urare de primăvară pentru voi

          Fi-vă primăvara senină!
          Doar cu lacrimi şi zâmbete de bucurie plină.
          Sănătatea să-şi facă cuib la voi acasă(undeva lângă cuibul rândunicilor).
          În preajmă s-aveţi doar oameni sinceri.
          Voia bună şi optimismul să vă fie tovarăşi zilnici la o cafea sau la un ceai(alături de cei dragi sufletului vostru).
          Să nu risipiţi stropul divin de lumină din suflet şi să-l împărtăşiţi şi celorlalţi.
          Iar iubirea să vă zâmbescă din fiecare rază de soare, din fiecare chip de copil, din fiecare floare...
          LA MULŢI ANI, Primăverii!





vineri, 18 martie 2011

E PRIMĂVARĂĂĂĂĂ?!

 Chiar dacă nori hotărâţi se încăpăţânează să întunece soarele...
Iar lacrimile cerului mi-au întunecat zâmbetul sufletului,
Aştept o zi de primăvară autentică,
În care să pot crede că iarna nu a plecat doar din ţară
                                                                  ci şi din viaţa mea.


luni, 28 februarie 2011

LA MULTI ANI, de 1 Martie!

Pentru toate prietenele mele virtuale, un mărţişor-semn de carte, făcut de mine.
Fie ca 1 Martie, să vă aducă primăvara-n casă, în suflet şi în gând!

joi, 24 februarie 2011

Voi reveni curând

Dragi prieteni, momentan încerc să construiesc blogul şcolii la care predau.
Nu v-am uitat!
Ieri a fost o zi într-un an: Ziua de Dragobete.
Am organizat activităţi foarte interesante în şcoală. Surprinzător a fost faptul că m-am trezit că ale mele colege-mi pun microfonul în mână să prezint activităţile.
Nu vă spun ce a ieşit...
Să vă iubiţi mult, nu doar de Dragobete!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

duminică, 13 februarie 2011

Predeal - februarie 2011

         Muntele.
         Undeva între pământ şi cer.






miercuri, 26 ianuarie 2011

Pe curând!

Cu paşi mai mult sau mai puţin timizi, se apropie o scurtă vacanţă. Nici nu ştiu dacă să mă bucur sau nu.
Mi-ar plăcea să plecăm pentru câteva zile la munte DAR am mult prea multe de făcut pentru următorul semestru şi nu cred că-mi vor ajunge zilele de vacanţă.
Am atâta nevoie de linişte... Să uit de serviciu cu problemele-i cotidiene... 
Cred că după ce voi termina multitudinea de treburi pe care le are de făcut un profesor-diriginte la sfârşit de semestru, mă voi duce sâmbătă la olimpiadă pe post de corector...voi reveni luni la şcoală în activitate şi mă voi strădui să mă programez pozitiv, ca să le pot face pe rând, pe toate.
Şi dacă vom cădea de acord asupra unei destinaţii de vacanţă şi ne vom organiza (eu şi Iubi) în timp util, cred că mă voi gândi la voi de undeva, de la munte.
                                                                       Să vă fie bine!
                                                                                      Vă pup!

vineri, 14 ianuarie 2011

Comunicare-acrostih

Când te-ntâlnesc,
O vorbă aş vrea să-ţi spun
Măcar.
Undele lacului cuvintelor nespuse
Nicicând să nu mai tremure iar.
Inima să ţi-o poţi deschide
Cum n-ai mai făcut-o vreodat’.
Amintiri să reînvie,
Rănile-ţi sângerânde,
Efemeridele să le-nchidă cu o lacrimă de jar.

marți, 11 ianuarie 2011

Primul meu acrostih

Am participat la un curs de formare foarte interesant. Mai este puţin timp până la evaluarea lui şi am de învăţat şi de lucrat diverse teme. Printre temele din portofoliu, se numără şi trei acrostihuri: violenţă, comunicare şi tristeţe. Chiar dacă nu sunt tristă, am încercat să fac un acrostih despre tristeţe.
Nu ştiu dacă am reuşit sau nu!?

Timpul se scurge prea lent...



Rămânând parcă fără sfârşit.


Inima grea cade,


Sfărâmându-se în mii de bucăţi pe asfalt.


Te cuprinde-ncet o stare-n care


Energia minţii încet dispare.


Te-ai întoarce-napoi dar te doare.


Empatia e singura punte de-mpăcare.

miercuri, 5 ianuarie 2011

Aş putea fi...

De multe zile, de săptămâni întregi, de luni de zile bune caut în mintea mea, caut în lumea din jur ceva nou. Un alt job care să mă motiveze cu adevărat. Pentru care să dau totul...să storc picătură cu picătură creativitatea...să pun ceva mai mult din fiinţa mea...să pot să zâmbesc mai des...să pot da altora emoţii prin ceea ce fac...să simt că pot prinde aripi să zbor...să contribui la ceva mirific...să mă simt plină de energie...să aştept cu nerăbdare să ajung la serviciu...să-mi notez în agendă ideile care mi se succed înaintea ochilor ca un film...să pot fi eu însămi, la serviciu.
În seara asta, am văzut un film în care Jenifer Lopez juca rolul unei tipe care era Wedding Organizer. Mi-a plăcut la nebunie ideea şi mi-am zis:"Mi-ar plăcea să fiu o Wedding Organizer".
Având în vedere că Iubi şi cu mine, ne-am organizat propria nuntă singuri şi ne-am descurcat de minune, cred că nu ar fi o idee rea.
La fel de mult mi-ar plăcea să fiu fotograf de nunţi sau de evenimente festive.
Dacă mă gândesc mai bine...cred că mi-ar plăcea să lucrez şi într-o florărie. Să fiu înconjurată de multe flori superbe...să creez buchete interesante şi aranjamente extraordinare.
Cred că m-aş "încadra în peisaj" şi într-un trust media.
Mi-ar surâde ideea să lucrez, de ce nu,  într-o editură.
Din păcate lucrez în educaţie. Şi cei de la guvernare au din ce în ce mai multe pretenţii la adresa noastră, a cadrelor didactice din şcolile gimnaziale. Şi pe zi ce trece avem din ce în ce mai multe situaţii de făcut, hârtii şi dosare de întocmit, pretenţii de copii îngâmfaţi sau prost crescuţi cărora trebuie să le facem faţă cu zâmbetul pe buze şi cu chipul senin. Şi ce primim în schimb? Ignoranţă. Salarii micşorate. Îngrădiri.
Corina, una din prietenele mele(care lucrează tot în educaţie) obişnuieşte să-mi spună după ce oftează din adâncul sufletului:"Lasă...Lăcră, că ne va fi şi bine!".
Cred că ne va fi bine cu adevărat în momentul în care renunţăm la pasiunea pentru copii, pentru şcoală şi încercăm să ne îndeplinim visele. Până atunci însă...