Despre mine

Fotografia mea
Sunt o fire comunicativă, transparentă,creativă şi tolerantă.Îmi plac oamenii adevăraţi. Iubesc poezia, fotografia, muzica, florile, primăvara, marea, copiii, cerul şi apusurile de soare. Consider că dacă nu pui suflet în lucrurile pe care le faci, mai bine nu le faci că nu-ţi ies. Restul vă las să descoperiţi voi.

marți, 27 octombrie 2020

Dimineţi de toamnă Zen

      
     Dimineţile mele încep devreme. Afară e întuneric. Cocoşelul de munte este primul mesager care vesteşte zorile. Mă pregătesc de plecat la serviciu. În prag, mă întâmpină Bubu, motanul meu alb şi alintat. Iubi mă duce la autocar. Ne luăm rămas bun pentru câteva ore. Îl sărut şi mă urc în autocar ... mă loveşte o căldură plăcută şi muzica anilor 80 răzbate de la radio. Ieşim din oraş, din aglomeraţie şi zgomot. 
     
     În faţa ochilor se desfăşoară răsăritul în toată splendoarea lui: cu alte combinaţii de culori, de nori şi de raze în fiecare dimineaţă. Atmosfera este plăcută. Gândul mă duce la vacanţele trecute, cu linşte, cu răsărituri, cu nisip, cu briza mării, cu muzică bună şi relaxare ... cu aer de munte, adieri de vânt şi apusuri unice. Îi trimit lui iubi poze cu răsăritul şi linkuri cu melodii de la radio, recunoscute de Shazam. 
     
     Surprinzător dar adevărat e faptul că nu mai simt nevoia să ascult muzică Zen. Dimineţile încep cu o stare de bine. O stare a minţii şi a sufletului, în care nu e loc de rele, de viruşi, de nelinişti, de încordare. E toamnă. Şi mi-e bine.

marți, 29 ianuarie 2019

Lacrimi de DOR

Astăzi e despre lacrimi.
Cum oare ar putea fi altfel?
Ne-am cunoscut într-o zi frumoasă, în toamna anului trecut. Între noi, a existat chimie din prima clipă. 
Ne trezeam dimineața, devreme, înainte să răsară soarele şi ne întâlneam în autobuz. Aveam multe...mult prea multe să ne vorbim şi nu terminam niciodată ce aveam să ne spunem. Până să ajungem la şcoală, puneam la punct planurile de activități. 
La şcoală, ne sfătuiam şi ne ajutam ori de câte ori se iveau situații dificile. Ne-am mai şi contrazis, că aşa e firesc...Ba chiar m-am şi supărat pe tine, într-o vacanță...dar mi-a trecut repede.  
Colegele ne-au întrebat dacă suntem rude, că prea ne înțelegeam bine. Din afară, ceilalți credeau că ne ştim de o viață.
IERI.
Ieri a fost o zi cumplit de grea, în care, când am aflat că eşti bolnavă, îmi venea să ies afară, în ger, să mă uit la cer şi să strig: " DE CEEEEEE?! De ce ea? Cu ce a greşit?". Mă simțeam atât de neputincioasă...
M-am abținut cu greu să-mi stăpânesc revolta față de Cel de sus. Cum să te ajut?! Cu te vei descurca singură în spital, în oraşul aflat la2ore distanță de oraşul nostru?!
AZI
Ştiu că e o boală vindecabilă şi din punctul ăsta de vedere, mă străduiesc, să fiu optimistă, pentru tine.
Dar azi, dimineață, devreme, deşi am vorbit la telefon...locul de lângă mine a rămas gol în autobuz. Tu...nu erai.
Ştii melodia aia " Ce mă fac cu tine de azi"?
Eu nu m-am certat cu tine de ieri. Chiar nu ne-am certat. Doar că de ieri, de când te țineam în brațe,încercând să te liniştesc, deja-mi lipseai.😔 Iar azi, deşi am vorbit de mai multe ori la telefon, mi-ai lipsit...şi-mi lipseşti enorm. Încă mai sper să fie o eroare de diagnistic şi să fie totul ca-n săptămânile din urmă.
Dar nu pot fi atât de egoistă. Nu mă pot gândi doar la dorul meu. Trebuie să-mi canalizez energia pozitivă, în gândul că te vei face bine, la un moment dat. Doar aşa te pot ajuta. Rugându-mă să-ți fie bine.