Despre mine

Fotografia mea
Sunt o fire comunicativă, transparentă,creativă şi tolerantă.Îmi plac oamenii adevăraţi. Iubesc poezia, fotografia, muzica, florile, primăvara, marea, copiii, cerul şi apusurile de soare. Consider că dacă nu pui suflet în lucrurile pe care le faci, mai bine nu le faci că nu-ţi ies. Restul vă las să descoperiţi voi.

marți, 7 septembrie 2010

Pe-un picior de plai

Drum lung şi obositor cu maşina. Peisaje superbe.
Am ajuns întâi, la vulcanii noroioşi. Parcă eram pe o altă planetă, unde singurele forme de viaţă erau: razele de soare şi păsările cerului. Trist dar frumos.
Dumnezeu a veghiat asupra noastră şi deşi drumul era aglomerat şi presărat cu multe serpentine, am ajuns teferi la Bran. De la balconul camerei noastre, se vedea castelul.
Castelul, l-am vizitat în urmă cu 4ani, într-o excursie. Atunci, nu m-a impresionat cu nimic. Acum însă, am văzut lucruri noi, care mi-au plăcut.
Surpriza a fost mare, când am descoperit că după lăsarea întunericului, staţiunea se cufunda în linişte. Toate se închideau, iar turiştii erau obligaţi să se ducă la culcare. Mi s-a părut foarte ciudat.
La Moeciu, am descoperit două lebede superbe. Nu vă mai spun (fără a face discriminări) că mai mulţi copii romi, veniţi în concediu cu părinţii, aveau o plăcere deosebită să arunce cu pietre în cele două lebede. Lebăda neagră se agita nervoasă şi ţipa, certându-i parcă. Nouă ne era milă de săracele lebede...singurul lucru pe care l-am putut face, a fost să mă încrunt la copii. Se pare că a avut efect. Au aruncat piatrele jos şi apoi au plecat. După ce au dispărut din câmpul vizual al păsărilor, ele au venit să ne mulţumească. Nu mai fugeau în cealaltă parte a lacului şi nu le era teamă de noi. Iar Iubi, vorbea cu lebăda neagră, alintând-o.
Am urcat puţin muntele şi am poposit pe o colină. Aerul curat mirosea a iarbă proaspăt tăiată.


La cetatea Râşnov am nimerit în toiul serbărilor. O altă epocă, cu alţi oameni de diferite naţionalităţi prindea contur şi culoare.


Am dat şi de doi miri care-şi lăsaseră probabil alaiul de nuntaşi la poalele muntelui şi făceu fotografii pentru album.
Am urcat sus şi am privit norii ce ameninţau apusul de soare. Mirific...
Vă recomand din toată inima să evadaţi o zi, două din cotidian, să vă duceţi la munte şi să vă umpleţi fiinţa cu linişte.

5 comentarii:

  1. E frumoasa tarisoara asta... O copie a raiului, pe care Dumnezeu s-a gandit ca ar trebui s-o avem... Poate nu ne-am maturizat suficient sa si apreciem darul divin...
    Am vizitat Rasnovul acum vreo 10 ani...
    E... o picatura de istorie, care probabil se v-a narui, pentru ca nu se investeste in conservarea trecutului...
    Frumos Ardealul, minunati ardelenii...

    RăspundețiȘtergere
  2. Avem o tara minunata pe care uitam sa o apreciem .Am fost si eu la castelul Bran acum cativa ani si mi-a placut foarte mult.

    RăspundețiȘtergere
  3. frumoase locuri...cred ca ai avut o excursie pe cinste?!:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Frumoasa si spectaculoasa tara noastra.Sa avem rabdare si cu oamenii, sa-i mai punem cetateneste la punct uneori si sa ne bucuram sincer de averea pe care ne-a dat-o Dumnezeu!

    RăspundețiȘtergere
  5. Frumoasa tara avem.Nu stiu daca avem insa timp sa-I multumim lui Dumnezeu, ca ne-a inconjurat du atata frumusete.Ar trebui!
    Cu imbratisari din Vrancea, Elena.Multumesc pentru vizita draga mea!

    RăspundețiȘtergere

Dacă aveţi ceva de spus, chiar vă rog!