marți, 22 iunie 2010

Sabotaj (?!) la înscrierea la titularizare

Ieri am plecat la judeţ să mă înscriu la concursul de Titularizare.
Am ajuns în sala unde erau dosarele şi m-am mirat că dosarul meu era deasupra şi nu a mai trebuit să-l caut, ca în alţi ani.
L-am luat. L-am schimbat cu unul nou(pentru că cel de anul trecut era rupt)şi am abservat că unul din actele legalizate de la licenţă era puţin rupt.Am adăugat actele noi,am răsfoit dosarul şi nu mi s-a părut nimic în neregulă.
Doar că, în faţa comisiei de validare şi înregistrare a dosarelor pentru concurs,SURPRIZĂĂĂ!Îmi lipsea foaia matricolă de la facultate(de fapt, copia legalizată a acesteia).
Am luat dosarul,încercând să mă calmez şi să nu mă mai gândesc cine ar fi putut să-mi sustragă cele 4 foi ale respectivului document.
L-am sunat pe Iubi şi i-am povestit păţania şi noroc de el că a fost prompt şi s-a dus acasă a luat foaia matricolă-n original, a legalizat-o şi apoi mi-a trimis-o.
Am ajuns înapoi la înscriere,unde am mai stat o jumătate de oră la rând şi am reuşit să mă înscriu, chiar dacă cineva mi-a pus beţe în roate.
Am aflat că şi alţi colegi de la aceeaşi disciplină şi de la alte discipline au avut aceeaşi problemă.
Unii nu şi-au mai găsit dosarele de anul trecut şi pentru că nu aveau cum să facă rost de toate actele în câteva ore cât dura înscrierea, nu s-au mai înscris!
Chiar nu înţeleg ce au avut de câştigat cei care au furat acte şi dosare!?
Bine că am reuşit să-mi ţin nervii în frâu şi să mă înscriu înainte de ora 15(când se încheia programul)!

2 comentarii:

  1. ..eheheh.. daca rezolvi misterul sa ne lasi scris.
    o imbratisare Lacry.. ai inceput sa te simti in vacanta?

    RăspundețiȘtergere
  2. Misterul, va rămâne aşa. Adică nerezolvat.
    În schimb, am început să simt şi eu vacanţa, de ieri, pentru că am terminat(cred eu)activitatea la şcoală. Au fost foarte multe de făcut.
    O zi cu mult soare-n suflet, îţi doresc!
    Că la noi, plouă şi e urât de o săptămână.

    RăspundețiȘtergere

Dacă aveţi ceva de spus,chiar vă rog!