De-ale lui Mos Nicolae

   Spiritul mosului Nicolae mi-a calauzit si in acest an  gandurile, pasii si faptele.
   Chiar daca este decembrie, consider ca putem fi mai buni in fiecare zi. Nu doar de Paste, de Mos Nicolae sau de Mos Craciun. Convingerile astea le impartasesc si celor din jur, de-a lungul anului, ori de cate ori am ocazia.
   Si fiind imputernicita de Mos, am incercat sa ma ridic la nivelul asteptarilor sale.
   Anul acesta am intalnit trei tipuri de copii.
   Primul copil, s-a uitat in punga de la Mosu', a strambat din nas zicand : "Tata, mi-a dat 50 lei!". A lasat punga si s-a asezat la calculator sa joace un joc, cu impuscaturi.
   M-am intristat dar nu m-am descurajat.
   Dupa cateva ore, a batut la usa...un alt copil. O fetita. Nu aveam nimic pregatit pentru ea. Venise doar sa-mi povesteasca ce o doare, am ascultat-o, am sfatuit-o, am dojenit-o si am sfarsit luand-o in brate pentru ca printre lacrimi imi povestea ca ea crede ca mama ei nu o mai iubeste. Cu siguranta ca mama ei o iubeste! I-am zis sa
nu-si piarda speranta.
   Cel de-al treilea tip de copil (de fapt erau 9 copii) a avut reactia asteptata. Toti 9 au sarit in sus de bucurie ca Mosul nu i-a uitat. Desi 2 din ei se asteptau la nuieluse pentru ca facusera rele. Am vazut pe chipurile lor, zambete sincere si lacrimi de bucurie.
   Nu m-am asteptat sa mi se ceara sfatul sau sa daruiesc o imbratisare. Asta a fost cea mai vie dovada a faptului ca bucuriile mari vin din lucruri marunte.

DOR

 DOR
       (Pentru V.)

Mă dor zilele
Cu norii nesfârşiţi,
Cu vânt ce biciuie
Toţi pomii adormiţi.

Mă dor clipele
Ce par că nu mai trec...
În piept tresar suspinele.
Şi-aştept.

Mă dor florile
Cuminţi de pe pervaz.
Plâng astăzi amintirile.
Doamne, mai dă-mi răgaz!

Şi pruncu-mi iarăşi plânge
Şi-l legăn şi-l alint,
Te vreau cu mine, mamă,
Să-l vezi şi tu crescând.

Iar dorul meu de tine,
De tot ce am avut
Va mocni în tăcere...
Ştiu doar că te-am pierdut.

Să ştii măicuţă dragă
Că tu-mi vei fi icoană
Şi-am să te rog în taină,
Să ne veghezi!

Iubeşte-mă aşa cum sunt

Iubeşte - mă aşa cum sunt
Făcută din dragoste, din lacrimi şi pământ, 
Cu flori în suflet şi lumină-n gând,
Cu tot ce am şi rău şi sfânt...
Iubeşte-mă aşa cum sunt.

aprilie 2000

Ploaia

Ploaia

Ploaia suferă
De singuratate.
Norii vor
Să scape de ea.
Vântul o bate mereu
În stanga şi-n dreapta.
Nici măcar pământul
N-o mai înghite.
E tristă.
Şi-atingerea-i rece
Te-nfioară.
E toamnă
Şi ploaia
E singură iară.

septembrie 2005

Uitarea îngerului

Uitarea îngerului

In zorii dimineţii,
A vrut să plece.
Veghease-ntreaga noapte
Un suflet tulburat
De nelinişti.

A ieşit în prag,
Şi-a întins aripile
Să zboare.
Dar n-a putut…
Uitase cum să zboare.

Şi-atunci a vrut,
Să plece pe jos.
Dar picioarele
Nu i se mişcau.
Uitaseră să meargă.

Deznădăjduit
A vrut să dispară.
Dar n-a reuşit…
Uitase cum
Să se facă nevăzut.

A privit apoi sufletul,
Pe care-l veghease,
A căzut în genunchi
Şi-a-nceput
Să se roage.

Când sufletul
A deschis ochii,
A zărit în faţa icoanei
Un înger de marmură
Care se ruga.

30aprilie 2004

Regăsire

Regăsire

Te-am regăsit
Printre raze de soare
Şi flori de primăvară,
Printre vise
Şi basme de odinioară,
Printre dorinţe ascunse
Şi gânduri interzise,
Prin pădurea
Din sufletul meu…
Regăsită-n ochii tăi.
Printre rugile mele
Şi amintiri rebele.
În liniştea desprinsă de sus
De pe o unică stea
Aflată doar
În privirea ta.
În aerul
Pe care-l respiram
Când noaptea,
S-a transformat în zi.
Printre pisici
Buburuze şi licurici,
Printre lacrimi şi dureri adânci…
Printre chemări,
Şoapte şi sărutări furate.

Dăruiţi zâmbete, oricând (nu doar de sărbători!)

     În urmă cu trei săptămâni, intram într-un Super Market şi afară, în timp ce-mi căutam o fisă pt.coş şi lista de cumpărături, am văzut o bătrânică oarbă sau aproape oarbă. Stătea pur şi simplu acolo, îmbrăcată cu un palton lung. Nu cerşea. Nu spunea nimic. M-a impresionat înfăţişarea ei verticală şi chipul trist şi blând. M-am gândit la mamaia mea, care a murit şi pe care am iubit-o mult. Am intrat în market cu gândul să-i iau câte ceva de mâncare. Alimente care-i plăceau şi mamaiei mele şi care i-ar fi asigurat o masă-două. Am ieşit după o jumate de oră şi nu mai era. Tare m-am întristat.
     Săptămâna trecută, am fost cu soţul la cumpărături la acelaşi market. Când am ieşit, am văzut aceeaşi bătrânică. L-am rugat să stea la distanţă ca să nu o sperie "şi să o păzească" să nu plece. Am alergat înapoi, i-am luat ceva de mâncare, plus un cozonac şi un suc şi am ieşit din market. M-am apropiat , i-am dat punga şi i-am urat sănătate multă. Ne-au dat lacrimile şi mie şi ei. 
    Mamaia ştiu că mi-a zâmbit de undeva de sus.
    Zilele nu au farmec dacă nu împărţim ce avem cu alţii!

Nunta vântului (2001)

De trei zile
Vântul cald
Își așteaptă
Mireasa-n prag.
S-a dus nerăbdător
Și s-a întors
Cu un întreg popor:
Nuntași de-alde lui Nor.
Pe Soare,
Preot l-a tocmit.
Dar mireasa...
Tot n-a sosit.
Și preotul
S-a plictisit.
Durerea de cap
Pe mire l-a luat,
Printre nuntași
S-a perindat
Însă de mireasă
N-a aflat.
Unde o fi?
Ce-o fi pățit?
Ce s-a-ntâmplat
De n-a venit?

Spre seară,
Luna și-a ei stea
Au trâmbițat:
”Vine, mireasa!”
Apoi doisprezece feciori,
Mult așteptații Zori,
Au adus într-o caleașcă
Pe mireasa cea poznașă.
Și-acum, mireasa, Ploaie
Și-al ei mire Vânt
Plecat-au pe un Curcubeu
Spre un alt Pământ.
 

Eu sunt

Eu sunt poarta ce ai deschis-o spre o lume necunoscută.
Eu sunt atingerea speranței.
Eu sunt parfumul de primăvară ce ți-a inundat ființa.
Eu sunt o declarație de dragoste fără sfârșit.
Eu sunt refrenul din viața ta.
Eu sunt raza de soare ce-ți mângâie gândul.
Eu sunt primul sărut ce s-a așternut pe buzele tale.
Eu sunt privirea ta plină de căldură.
Eu sunt felia ta de romantism.
Eu sunt echilibrul sufletului tău.
Eu sunt o parte din tine.

Iubește-mă

Iubește-mă (2000)

Iubește-mă așa cum sunt:
Făcută din dragoste, din lacrimi și pământ,
Cu flori în suflet și lumină-n gând,
Cu tot ce am și rău și sfânt,
Iubește-mă așa cum sunt.

Lacrimi și zâmbete noi

     Astăzi la prânz am ajuns la şcoală. Plecând din stație spre şcoală, pe drum mă simțeam un fluturaş care se bucura de razele soarelui, de adierea caldă a vântului şi de pomii înfloriți. Când am intrat în şcoală m-a întâmpinat o fetiță de la clasa a V-a inocentă şi drăgălaşă. Avea o mână la spate. Mi-a zâmbit şi mi-a zis "Bună ziua, doamna! Vă ofer un buchețel de flori."
     Surpriza mea a fost mare. M-am bucurat din tot sufletul...mi-au dat lacrimile. I-am mulțumit şi am pupat-o. În spatele fetiței, la 2-3 metri era sora ei mai mare, care zâmbea şi ea şi se bucura alături de noi.
     Şi astfel printre lacrimi şi zâmbete, ziua mea a devenit splendidă! ♡

Aşezământul de copii Sf. Ierarh Leontie Rădăuţi

     Dragi prieteni,

     În urmă cu aproximativ doi ani am aflat de un colț de Rai situat undeva în inima Moldovei, la Rădăuți. Prietena mea Ema, mi-a povestit de el. Eu nu am ajuns încă acolo dar sper, cu ajutorul lui Dumnezeu, să reușesc acest lucru în februarie. 
     Ce este special în acel loc? Acolo trăiesc din 2011 aproximativ 122 de copii orfani, copii lipsiți de mijloace de existență şi copii proveniți din familii dezorganizate. Aşezământul de Copii ,,Sf. Ierarh Leontie” este un serviciu social care asigură  un mediu stabil de tip familial copiilor din incinta instituției, în vederea reintegrării în familie sau, după caz, reintegrării socio-profesionale și pregătirii pentru viață independentă.

     Vă puteți convinge ți singuri urmărind reportajul realizat și difuzat la PRO TV:
http://sfantulleontie.ro/2/reportaj-stirile-protv-despre-asezamantul-nostru/

     Copiii sunt inimoși și talentați în ale desenului, literaturii, muzicii sportului etc. Crescuți cu frică de Dumnezeu iubesc oamenii și natura, prețuiesc tradițiile și obiceiurile românești.
     La sfârșitul anului trecut am aflat cu regret că acești îngerași nu sunt adoptabili. Dar în același timp am descoperit că Fundația “Sfinţii Ierarhi Leontie şi Teodosie” care se ocupă de ei, s-ar bucura oricând de sprijinul nostru al tuturor.
 
    Putem direcţiona Fundaţiei 2% din impozitul datorat statului. Formularul se găsește aici: 
http://sfantulleontie.ro/2/wp-content/uploads/2014/11/formular230.pdf  .

    Totodată copiii de la Aşezământul de copii Sf. Ierarh Leontie Rădăuţi au nevoie de educație, de educatori și de voluntari.  Puteți trimite CV la asezamantuldecopii@gmail.com 
   
    Adresa de Facebook este https://www.facebook.com/SfantulLeontie/?fref=ts

    Mai multe informații puteți afla de pe site http://sfantulleontie.ro/2/ 

    Dacă vă pasă nu ezitați să trimiteți CV-urile voastre sau să redirecționați către ei 2%.  Puteți da mai departe acest articol, puteți scrie despre ei etc.  
   
    HAIDEȚI SĂ-I AJUTĂM!!!
  

Alter Ego - prima parte

   Cine-am fost? Cine sunt?
   Mi-aduc aminte că în liceu, la ora de engleză aveam veșnic ca teme compuneri. Nu-mi lua mult timp să-mi fac tema. Economisisem banii din câteva alocații și-mi achiziționasem  două dicționare bune. Idei aveam destule. Când ajungeam la liceu, erau câteva colege care veșnic nu-și făceau temele la engleză, motivând că nu aveau idei. Și mă rugau să le ajut. Compunerile ieșeau pe bandă rulantă. Nota mea la engleză era veșnic 8. Opt la gramatică. Opt la compunere. Opt la teze. La început mă deranja dar apoi m-am obișnuit.
   Cândva...eram poetă sau așa-mi plăcea să cred. În clasa a VIII-a am început să scriu poezii. Scriam poezii înainte să adorm sau când mă trezeam diminețile, la masă, când învățam, în pauze la liceu, în tren, în grădina bunicilor, în gară...oriunde aveam o foaie de hârtie și un creion. Scriam despre natură, despre prietenie, despre prima iubire, despre dezamăgiri, despre singurătate...
   Mai apoi am început să scriu proză. Scriam despre vise, despre dragoste, despre copilărie,despre tristețe, despre durere, despre dor...Îmi luam agenda și mă refugiam în parcuri sau în camera mea și-mi așterneam gândurile, înarmată cu un creion, o radieră și o ascuțitoare. Visam că într-o bună zi cărțile mele vor fi expuse în vitrinele celor mai importante librării din Iași.
    Am scris la un moment dat vreo două luni ”de probă” la un ziar din Galați. Dar nu-mi plăcea lumea aceea a politicii și a dezgropat lucruri murdare. Patronul îmi spusese că trebuie să pornesc de jos pentru a ajunge cunoscută asta însemnând să încep prin a face politică. Am renunțat la acel mod de a face presă scrisă. 
    Iar pentru a ajunge să scriu la un ziar local poezii sau proză, avea nevoie de pile ca să-mi fac ”intrarea”. Iar pile nu am avut niciodată decât de unghii.
    La un moment dat m-am gândit să-mi fac un blog. Am scris aici, pe blog o bucată de timp dar am avut o mare dezamăgire în viața mea și am încetat să mai scriu.
    Timpul a trecut și simțeam că-mi lipsește ceva. Îmi lipsea scrisul. Cineva mi-a zis că dacă există un lucru la care mă pricep și care-mi face plăcere, să nu renunț la el. Să țin de el cu dinții și voi avea sufletul împăcat. 
     Și așa am reînceput să scriu. Cine știe? Poate voi pune cap la cap scrierile mele și poate cândva, va ieși o carte.