Uitarea îngerului
In zorii dimineţii,
A vrut să plece.
Veghease-ntreaga noapte
Un suflet tulburat
De nelinişti.
A ieşit în prag,
Şi-a întins aripile
Să zboare.
Dar n-a putut…
Uitase cum să zboare.
Şi-atunci a vrut,
Să plece pe jos.
Dar picioarele
Nu i se mişcau.
Uitaseră să meargă.
Deznădăjduit
A vrut să dispară.
Dar n-a reuşit…
Uitase cum
Să se facă nevăzut.
A privit apoi sufletul,
Pe care-l veghease,
A căzut în genunchi
Şi-a-nceput
Să se roage.
Când sufletul
A deschis ochii,
A zărit în faţa icoanei
Un înger de marmură
Care se ruga.
30aprilie 2004
Despre mine
- Sunt o fire comunicativă, transparentă,creativă şi tolerantă.Îmi plac oamenii adevăraţi. Iubesc poezia, fotografia, muzica, florile, primăvara, marea, copiii, cerul şi apusurile de soare. Consider că dacă nu pui suflet în lucrurile pe care le faci, mai bine nu le faci că nu-ţi ies. Restul vă las să descoperiţi voi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dacă aveţi ceva de spus, chiar vă rog!