Pe-un picior de plai

Drum lung şi obositor cu maşina. Peisaje superbe.
Am ajuns întâi, la vulcanii noroioşi. Parcă eram pe o altă planetă, unde singurele forme de viaţă erau: razele de soare şi păsările cerului. Trist dar frumos.
Dumnezeu a veghiat asupra noastră şi deşi drumul era aglomerat şi presărat cu multe serpentine, am ajuns teferi la Bran. De la balconul camerei noastre, se vedea castelul.

Castelul, l-am vizitat în urmă cu 4ani, într-o excursie. Atunci, nu m-a impresionat cu nimic. Acum însă, am văzut lucruri noi, care mi-au plăcut.

Surpriza a fost mare, când am descoperit că după lăsarea întunericului, staţiunea se cufunda în linişte. Toate se închideau, iar turiştii erau obligaţi să se ducă la culcare. Mi s-a părut foarte ciudat.

La Moeciu, am descoperit două lebede superbe. Nu vă mai spun (fără a face discriminări) că mai mulţi copii romi, veniţi în concediu cu părinţii, aveau o plăcere deosebită să arunce cu pietre în cele două lebede. Lebăda neagră se agita nervoasă şi ţipa, certându-i parcă. Nouă ne era milă de săracele lebede...singurul lucru pe care l-am putut face, a fost să mă încrunt la copii. Se pare că a avut efect. Au aruncat piatrele jos şi apoi au plecat. După ce au dispărut din câmpul vizual al păsărilor, ele au venit să ne mulţumească. Nu mai fugeau în cealaltă parte a lacului şi nu le era teamă de noi. Iar Iubi, vorbea cu lebăda neagră, alintând-o.

Am urcat puţin muntele şi am poposit pe o colină. Aerul curat mirosea a iarbă proaspăt tăiată.

La cetatea Râşnov am nimerit în toiul serbărilor. O altă epocă, cu alţi oameni de diferite naţionalităţi prindea contur şi culoare.

Am dat şi de doi miri care-şi lăsaseră probabil alaiul de nuntaşi la poalele muntelui şi făceu fotografii pentru album.

Am urcat sus şi am privit norii ce ameninţau apusul de soare. Mirific...

Vă recomand din toată inima să evadaţi o zi, două din cotidian, să vă duceţi la munte şi să vă umpleţi fiinţa cu linişte.

Florile, ni le-au dăruit îngerii

De când mă ştiu,  mi-au plăcut la nebunie florile. Cred că această dragoste pentru flori, am moştenit-o de la mama.
Mama mea a fost învăţătoare. Şi în fiecare primăvară, la fiecare început şi sfârşit de an şcolar, în primii mei zece ani de viaţă, casa ne era plină de flori.
Când ajungea mama acasă de la şcoală (unde făcea naveta aproximativ 30 de km) şi-i deschideam uşa şi o vedea cu braţele pline de flori, ţopăiam de bucurie, alergând după câte o vază, aşezându-le în buchete asortate. De multe ori, când primea lăcrămioare , narcise, ghiocei etc., mama-mi zâmbea întinzându-mi buchetele şi spunându-mi : "Florile astea sunt pentru tine, Lăcră!". Şi florile acelea, contau mai mult decât orice jucărie sau prăjitură. Îmi făcea o deosebită plăcere să le schimb apa, să le aranjez şi să le vorbesc.
Anii au trecut...
Am crescut şi am ajuns în primul meu an de suplinire la o şcoală mică, dintr-un sat vecin. Copiii mă iubeau foarte mult, chiar dacă mă străduiam să fiu severă ca să înveţe şi să nu mi se urce în cap. Simţeau sufletul meu, dincolo de aparenţe.
De Florii, s-au gândit să-mi facă o bucurie (ştiau cât de mult iubesc eu toate florile, firele de iarbă şi copacii). Toţi copiii, de la cele patru clase gimnaziale, mi-au adus câte o floare sau câte un buchet de flori. Emoţia m-a copleşit şi am plâns de bucurie. Şi ei s-au bucurat de bucuria mea. Mai târziu, am aflat că unii din ei fuseseră la vecini să-i roage să le dea flori pentru doamna de română, alţii le furaseră iar altora le dăduseră colegii flori cu împrumut.
Despărţirea de acei copii a fost emoţionantă şi dureroasă. Toţi mi-au adus flori la sfârşit de an şcolar. Mulţi au plâns să nu-i părăsesc. "Ce mult te-au iubit copiii ăştia!", mi-a spus o colegă în timp ce microbuzul gonea spre casă...
Am întâlnit persoane care după ce primeu flori, le aruncau la coş sau le dădeau altora pentru că nu aveau ce să facă cu ele. Ce păcat! Florile sunt bucăţele din sufletul celor ce ni le dăruiesc. Cum poţi să le arunci la gunoi?
Zilele trecute, mi-a înflorit pentru a doua oară, iasomia ce mi-a dăruit-o Iubi de Florii. E atât de frumoasă şi are un parfum atât de plăcut! Şi o iubesc mult. Eu cred că fiecare floare are un suflet al ei. Şi că dacă nu o iubeşti îndeajuns, nu face flori, nu creşte, se ofileşte şi moare.

V-aş spune până mâine poveşti cu şi despre flori dar mi-e teamă să nu adorm scriind. N-ar fi prima dată!

Stolul de berze

Ieri, a fost ziua de naştere a bunicului soţului meu. 80 de ani. O viaţă.

Ne-am dus cu toţii, pe înserat, să-i cântăm "La mulţi ani", să-i urăm sănătate şi să-i fim alături. S-a bucurat  foarte mult.

Era o mare veselie în curte. La un moment dat, am observat 5berze trecând în zbor pe deasupra capului. Iubi, mi-a spus că sunt pui şi iau lecţii de zbor de la părinţii lor.

Nu a trecut mult timp şi au trecut alte berze. Apoi altele. Până când i-am alertat pe toţi să lase petrecerea şi să se uite la berze.
M-am dus spre poartă sperând că voi putea vedea mai bine. Pe stâlpul de la poartă era o barză ce se odihnea într-un picior. Ce să vezi? Pe toţi stâlpii şi pe toate hornurile caselor din jur, erau aşezate câte una, două, trei, sau patru berze. N-am văzut în viaţa mea un stol de berze atât de aproape! Erau ca o mare familie.
Toţi vecinii ieşiseră la porţi să vadă berzele. Toţi priveau şi discutau cu aceeaşi uimire amestecată cu bucurie, acele fiinţe din poveştile din care poposiseră fiecare, pe care mulţi dintre noi, le-au trăit:
"Bunicule, eu cum am ajuns aici?"
"Te-a adus barza. Te-a lăsat la uşa din faţa casei!"
O vecină se agita că are băiat de însurat şi că a gonit barza ce se aşezase pe hornul casei, pentru că nu voia ca să fie bunică şi să i se însoare, băiatul. Că e prea mic. Aşa ştia ea că se întâmplă dacă poposeşte barza la casa ta când ai copii de însurat/ măritat.
După ce ne-am săturat de admirat şi numărat berzele şi de făcut presupuneri de ce au poposit în satul bunicilor, ne-am întors în curte şi am continuat veselia. Mătuşa a concluzionat : berzele afleseră că tătaia împlineşte 80 de ani şi au venit să-l felicite.
Am plecat pe la 10seara. Berzele erau tot acolo.
Le-am făcut poze cu telefonul, dar nu sunt clare. Însă bucuria de aseară, m-am gândit să o împart cu voi.