Florile, ni le-au dăruit îngerii

De când mă ştiu,  mi-au plăcut la nebunie florile. Cred că această dragoste pentru flori, am moştenit-o de la mama.
Mama mea a fost învăţătoare. Şi în fiecare primăvară, la fiecare început şi sfârşit de an şcolar, în primii mei zece ani de viaţă, casa ne era plină de flori.
Când ajungea mama acasă de la şcoală (unde făcea naveta aproximativ 30 de km) şi-i deschideam uşa şi o vedea cu braţele pline de flori, ţopăiam de bucurie, alergând după câte o vază, aşezându-le în buchete asortate. De multe ori, când primea lăcrămioare , narcise, ghiocei etc., mama-mi zâmbea întinzându-mi buchetele şi spunându-mi : "Florile astea sunt pentru tine, Lăcră!". Şi florile acelea, contau mai mult decât orice jucărie sau prăjitură. Îmi făcea o deosebită plăcere să le schimb apa, să le aranjez şi să le vorbesc.
Anii au trecut...
Am crescut şi am ajuns în primul meu an de suplinire la o şcoală mică, dintr-un sat vecin. Copiii mă iubeau foarte mult, chiar dacă mă străduiam să fiu severă ca să înveţe şi să nu mi se urce în cap. Simţeau sufletul meu, dincolo de aparenţe.
De Florii, s-au gândit să-mi facă o bucurie (ştiau cât de mult iubesc eu toate florile, firele de iarbă şi copacii). Toţi copiii, de la cele patru clase gimnaziale, mi-au adus câte o floare sau câte un buchet de flori. Emoţia m-a copleşit şi am plâns de bucurie. Şi ei s-au bucurat de bucuria mea. Mai târziu, am aflat că unii din ei fuseseră la vecini să-i roage să le dea flori pentru doamna de română, alţii le furaseră iar altora le dăduseră colegii flori cu împrumut.
Despărţirea de acei copii a fost emoţionantă şi dureroasă. Toţi mi-au adus flori la sfârşit de an şcolar. Mulţi au plâns să nu-i părăsesc. "Ce mult te-au iubit copiii ăştia!", mi-a spus o colegă în timp ce microbuzul gonea spre casă...
Am întâlnit persoane care după ce primeu flori, le aruncau la coş sau le dădeau altora pentru că nu aveau ce să facă cu ele. Ce păcat! Florile sunt bucăţele din sufletul celor ce ni le dăruiesc. Cum poţi să le arunci la gunoi?
Zilele trecute, mi-a înflorit pentru a doua oară, iasomia ce mi-a dăruit-o Iubi de Florii. E atât de frumoasă şi are un parfum atât de plăcut! Şi o iubesc mult. Eu cred că fiecare floare are un suflet al ei. Şi că dacă nu o iubeşti îndeajuns, nu face flori, nu creşte, se ofileşte şi moare.

V-aş spune până mâine poveşti cu şi despre flori dar mi-e teamă să nu adorm scriind. N-ar fi prima dată!