Mătuşa mea şi o ţară a poveştilor

Chiar dacă timpu-mi liber s-a dat de trei ori peste cap şi s-a transformat
într-un prieten drag pe care-l văd din ce în ce mai rar, gândurile mele zboară deseori spre timpul copilăriei mele.
O vară de-a mamei (de fapt singura rudă pe care o avem în oraş), lucra cândva la cea mai veche librărie de aici. Când intram în librărie, mi se părea că intru pe un tărâm al poveştilor. Tejghelele erau din lemn masiv şi înalte de aproximativ 1,5m, iar pereţii  începeau de jos şi trebuia să-mi dau capul pe spate ca să pot vedea până sus de tot unde se sfârşeau. Libăria era împărţită în trei: în dreapta, când intrai erau fel de fel de caiete şi creioane şi stilouri şi radiere şi multe alte rechizite şcolare. În faţă, erau rafturile cu jocuri şi jucării. În stânga erau rafturile cu zeci de cărţi, care mai de care mai viu colorată, mai frumos copertată etc.
De când mă ştiu, mi-au plăcut cărţile. Păpuşile şi jucăriile m-au atras mai puţin. Când mama-mi spunea că mergem s-o vedem pe mătuşa, la librărie, săream în sus de bucurie. Mătuşa, nu avea copii şi era o fiinţă blajină. O iubeam şi o iubesc mult de tot, pentru că semăna cu mamaia la caracter şi pentru că acolo, în ţara poveştilor mi se părea cea mai grozavă mătuşă din lume. Ştia atâtea lucruri despirnse din cărţi, încât nu mă săturam niciodată să o ascult. Intrată pe uşa librăriei, totul căpăta parcă sens şi culoare. Nu ştiu exact ce mă atrăgea mai mult: faptul că o gaseam pe mătuşa printre cărţi şi creioanele colorate sau cărţile.  Uneori, îmi imaginam că sunt o jucărie sau o carte şi că locuiesc pe un raft al acelei librării. Mai tărziu, când am crescut, mătuşa a fost prima fiinţă care mi-a dăruit un stilou. Era o mândreţe de stilou. Mic, cu filet, roz şi cu un cap de pisică în capăt. Cele mai frumoase cărţi ale copilăriei mele, pe unele mi le-a dăruit mătuşa iar pe altele a sfătuit-o pe mama să mi le cumpere.
Mare păcat însă că dragostea pentru cărţi le lipseşte copiilor de astăzi. Dacă ar exisat o maşină a timpului, i-aş lua pe câţiva şi i-aş duce înapoi în timp, la librăria copilăriei mele, care din păcate, astăzi nu mai există.
Cred că fiecare carte are un suflet. Şi mai cred că dacă am căuta sufletele cărţilor, propriul nostru suflet ar fi mai bogat şi mai bun.