O altă zi la 30 de ani

Nu am mai scris de mult timp pe blog. Mult prea prinsă în cotidian, intram pe blog dar pentru că erau prea multe lucruri care mi se întâmplau, care mi se întâmplă, care ni se întâmplă nouă românilor...renunţam să scriu.
M-am străduit să pun poze pe blog şi după o lună de strădanii, am reuşit să postez un link cu o mică parte din pozele făcute de mine.
Da!Îmi place la nebunie să fac poze. Să surprind natura înconjurătoare în cele mai mici detalii.
Şi ADOR FLORILE!!!
Cu puţin timp în urmă, am împlinit 30de ani. O vârstă frumoasă, spun mulţi. O vârstă grea, aş spune eu.
O vârstă care a început frumos: cu buchete de 30 de lalele roşii, de 30 de narcise abe, de 30 de lăcrămioare(furate de pers. care mi le-a oferit)etc.
A urmat a patra întâlnire cu marea din viaţa mea. Dar marea era răzvrătită, zbuciumată de vântul care nu voia să se oprească. Cer senin. Mii de scoici pe nisip...plimbare terapeutică pe malul mării...
Din păcate, din cauza oboselii nu am reuşit(în cele 3 zile petrecute la mare) să mă trezesc în zori ca să văd răsăritul. S-a trezit Iubi, a plecat pe plajă şi a surprins pe aparatul foto imagini splendide.
Revenind, la oile noastre: la 30 de ani pot spune că au început să cadă bombe. Cum poate fi posibil ca nouă, bugetarilor să ni se micşoreze salariile cu 25%? Am făcut un calcul şi mi-au rămas, pe hârtie, 600 de lei. Pentru ce am mai făcut o facultate? Şi cred că toată lumea ştie că acum 10 ani nu era floare la ureche să faci o facultate. Şi nu se luau diplome de absolvire pe bandă rulantă, ca acum. Pot să tai facultatea de pe listă, că oricum în condiţiile actuale nu mă/ne ajută cu nimic.
Pot spune "Adio!" visului de a avea casuţa noastră.
Am început să mă gândesc serios la ce voi face în viitor. Deşi am fost crescută la bloc şi mi-am petrecut vacanţele la ţară, la bunici, mă gândesc, că dacă din toamna asta nu voi mai avea un loc de muncă, n-ar fi rău să cumpăr o vacă. Oi reuşi eu să învăţ să o pasc şi să o mulg! Şi dacă
n-oi reuşi, am să-l rog pe unchiul Costică să mă înveţe(el are vaci dintotdeauna). Cel puţin, voi reuşi să asigur familiei mele (compusă din: eu, soţul şi o broscuţă ţestoasă)hrana. Că salariul soţului, l-om păstra pentru zile negre (după ce achităm rata la maşină şi alte facturi).
Şi cred că înainte de a fi şomeră, îmi voi cumpăra o trusă de pile de unghii, evident! că de altfel de pile nu se pune problema, pentru că nu am fost şi nu voi reuşi niciodată să fiu tipul pupincurist şi turnător, ca
să-mi pot face relaţii.
O prietenă, Corina, când facem haz de necaz în legătură cu salariile şi locul de muncă, obişnuieşte să-mi spună că ne va fi şi bine...
Să vă fie bine şi vouă!