"Doamna, exista Mos Craciun?".

Luna trecuta, la scoala m-am confruntat cu o intrebare venita din partea copiilor: "Doamna, exista Mos Craciun?".
Pentru cateva clipe, am ramas blocata incercand sa ma gandesc la o explicatie. Dar era prea tarziu. Copiii deja se certau pe existenta Mosului. I-am linistit si am incercat sa le explic faptul ca Mos Craciun exista intr-o tara indepartata numita Laponia. Ca Mosul are multi spiridusi care lucreaza la fabrica de dulciuri. Alti spiridusi lucreaza la posta unde se citesc scrisorile venite pentru Mosul si se trimit altele, copiilor cuminti sau parintilor acestora. Ca Mosul mai are si o fabrica de jucarii speciale etc.
Le-am mai spus ca Mos Craciun trebuie sa se ocupe de toti copiii planetei si ca in 3 zile, cat tine Craciunul, nu are cum sa reuseasca acest lucru. Tocmai din aceasta cauza, Spiritul Craciunului, intra in sufletele parintilor si buncilor, iar ei fac, copiilor lor cadouri in numele lui Mos Craciun.
O parte din copiii de la clasele a V-a si aVI-a, m-au crezut.
Din pacate, la clasele aVII-a si a VIII-a, n-am avut crezare...
Lor le-am spus, ca Spiritul Craciunului trebuie sa fie in sufletul fiecaruia dintre noi. Ca ei sunt mari si ca de Craciun, nu inseamna totul sa primim daruri ci sa si daruim la randul nostru.
Eu sper, ca indiferent de varsta, veti reusi sa pastrati in suflet Spiritul Craciunului. De el, depind cei mici, cei dragi noua…de el depinde insusi Craciunul nostru.
Atata timp cat mai credem in minuni, ele prind contur incet-incet, sub ochii nostri.
Sa nu incetati niciodata sa credeti!
Sarbatori cu bine!

Pacea mea

Pentru mine, pacea este:
Parfumul florilor dăruite de tine, ce mă trezeşte dimineţile;
Cerul albastru, brăzdat doar de păsări;
Un grup de puşti jucând şotron;
Prima zi de şcoală plină de emoţii şi speranţe;
O gărgăriţă roşie zburând în căutarea ursitului;
Două suflete pereche, ce păşesc alături pe nisipul ud al plajei, la răsărit de soare;
O mireasă cu ochii plini de lacrimi de emoţie şi de dragoste, la ieşirea din biserică, la braţul alesului;
Un buchet imens de flori, adus doamnei diriginte la zece ani de la terminarea liceului;
O mamă ce-şi priveşte cu drag, pruncul cum doarme;
Aroma cafelei băute cu cea mai bună prietenă;
Zâmbetul mamaei ce mă aşteaptă mereu în prag;
Privirea ta caldă la sfârşitul unei zile grele.

Adrian Păunescu trăieşte prin poezie

Adrian Păunescu este unul dintre puţinii poeţi dragi sufletului meu, alături de Eminescu şi Nichita Stănescu.

Eu nu cred că a murit. Pentru că a trăit dintotdeauna în sufletul meu. În adolescenţă i-am învăţat poeziile şi cântecele cenaclului pe de rost.
L-am văzut şi ascultat în liceu, la cenaclu, în oraşul meu. Mi-am făcut curaj şi l-am rugat să-mi dea un autograf pe volumul de versuri luat de acasă : "Manifest pentru mileniul trei". Mi-a zâmbit şi s-a bucurat că există şi tineri care-l citesc.
Şi cred că el a învins moartea, aşa cum poeziile lui vor învinge timpul.
S-a dus doar la stele, printre îngeri, într-o lume mai bună.