Lumina Învierii să vă călăuzească sufletul şi gândurile

Paştele a venit şi a trecut. Multă alergătură, multă muncă, multe pregătiri pentru cele trei zile.
Şi totuşi...în acele trei zile, ceva...cineva...a lipsit.
M-am gândit la zilele de Paşte din copilărie, când simţeam o bucurie lăuntrică crescândă. Mă duceam la bunici, unde-i regăseam de fiecare dată pe veri, unchi şi mătuşi, sănătoşi şi ocupaţi şi plini de voie bună. Zilele acelea când ne adunam cu toţii parcă nu mai au acelaşi farmec. Tataia nu mai e. Mamaia e bătrână, bolnavă şi tristă. Verii s-au dus fiecare pe drumul lui...Iar eu stau la 40 şi ceva km distanţă şi am impresia că stau peste mări şi ţări.
Nici Învierea nu a mai fost ca altă dată. Am stat lângă biserică(pentru că înăuntru nu mai era loc)şi am aşteptat.Nu se auzea nici o frântură de slujbă. Lungi minute de aşteptare.La un moment dat, au început să bată clopotele la bisericile din oraş. Era Învierea. La noi, la biserică...nimic! Pe la 12,30 a început să bată şi clopotul bisericii noastre. Bătea parcă diferit şi trist şi fără vlagă. Apoi a ieşit preotul şi a împărţit lumină. Am înconjurat biserica şi pentru prima dată în cei aproape 30 de ani ai mei, nu m-am mai împiedicat şi nu mi s-a stins lumânarea. O flacără mică-mică, pâlpâia în suportul de plastic în care era lumânarea. Pe la 1,00 a.m. l-am rugat pe soţul meu, să plecăm acasă, pentru că îngheţasem. Aproape de poarta bisericii, flacăra aceea mică pe care o protejesem cu amândouă mâinile, s-a stins. Parcă Dumnezeu mi-ar fi dat un semn să mă întoarcă din drum. Am luat iarăşi lumină, dar nu m-am întors.
Lipsea ceva. Lipsea din sufletul meu flacăra aceea pe care o simţeam în copilărie.
Poate că era de fapt vorba de altceva.
Poate că era vorba de o nouă etapă a vieţii. De o nouă vârstă. De un nou mod de a percepe realitatea. Cine ştie?

Picături

Cad picături de apă pe obrajii mei.
Dar nu sunt ale mele!
Sunt ale ploii
Care plânge iar dup iubirea ei.
Sunt ale norilor care plâng
După rândunelele ce nu mai vin.
Sunt ale pomilor
Care plâng după florile
Ce li se scutură, puţin câte puţin.
Sunt ale buburuzelor
Ce-şi caută suflet pereche.
Sunt ale florilor care-aşteaptă
Vântul cald,să le cânte iar la ureche.

Cei ce mi-au adus primăvara

Cu aproximativ o săptămână în urmă,soţul meu,s-a gândit, că n-ar fi rău să redeschidă drumul primăverii şi să fie el însuşi vestitorul. Mi-a adus un pachet ciudat, pe care l-am desfăcut şi nu mică mi-a fost bucurie, să descopăr un ghiveci mic, cu trei lăcrămioare(florile mele de suflet).
Am început să ţopăi de bucurie. Şi dacă mă întreba cineva, ce mai fac, îi răspundeam cu :"Am lăcrămioare boboci, vrei să le vezi?"
La două zile după "apariţia" lăcrămioarelor, vara mea, m-a sunat, să-mi spună că mi-a luat o broscuţă ţestoasă(pe care mi-o doream de mult timp, dar pe care nu o găsisem nicăieri).
Sâmbăta trecută, avu loc întâlnirea cu broscuţa. Prima ei reacţie: s-a speriat, s-a întors cu spatele şi s-a refugiat lângă mătuşa mea(care se jucase cu ea). Când şi-a dat seama că nu am de gând să-i fac nici un rău, am devenit prietene.
Parcă e un copil:se joacă cu Vio, prietena mea, cu Ani, cumnata mea, de parcă se cunosc de o viaţă, iar când o iau în palmă şi îi vorbesc,
m-ascultă hipnotizată cu ochişorii ei mici ca două gămălii de ac...îşi întinde gâtul, dar nu mai pleacă. Ani spune că broscuţei îi place vocea mea.
Mă bucur că a venit primăvara, nu doar afară ci şi în sufletul meu.
Flori avem.
Broscuţă avem.
Aşteptăm să vină berzele.
Să vă fie primăvara senină şi plină cu bucurii mici şi mari!!!

În căutarea primăverii

Am pornit alături de Iubi, în căutarea primăverii, cu inima plină de speranţă şi nerăbdare. Şi pe drum, am gasit la-nceput de martie, clinchete de glasuri de copii, ghiocei şi aţe cu un fir roşu şi un fir alb, pe care toate copilele şi le-au legat la mână.
Ne-am continuat drumul deşi începuse să bată un vânt destul de puternic şi atât de rece că-ţi pătrundea parcă în suflet. Am ajuns la întâlnirea cu prietenii şi le-am pupat şi le-am îmbrăţişat pe toate fetele din grupul nostru, bucurându-ne nespus că au reuşit să vină. Şi din vorbe, priviri şi "rânduri" am adunat gânduri bune, veselie şi planuri de viitor. Cel mai frumos cadou, de 8 martie a fost această întâlnire.
Babele de anul ăsta s-au dovedit a fi mai capricioase ca oricând.
Ne-am întors şi între timp a început să ningă.
Şi primăvara, tot nu era nicăieri. La ce bun s-o visăm, la ce bun s-o aşteptăm, la ce bun s-o chemăm, dacă ea nu ne mai iubeşte?!
Şi uite-aşa au trecut zilele şi mâine poimâine vin Floriile, trece luna, trece şi Paştele...şi PRIMĂVARA, nu mai vine!!!
Dacă o găsiţi, VĂ ROG, din tot sufletul să-i spuneţi că noi o căutăm şi că eu o aşteptăm de câteva luni bune!

In căutarea îngerului
(10 febr.2004)

Am luat Carul Mare,
Tras de un cal înnaripat.
Şi te-am căutat
Întreaga noapte.

Vântul bătea,
Ploaia cădea,
Rece şi grea
În calea mea.

Şi-am tot zburat.
M-am tot rugat,
Măcar în zori
Să te găsesc…

Şi-nfrigurată
Şi disperată
Şi udă leoarcă,
Batut-am la a Zilei poartă.

Zorii mi-au deschis
Şi senini mi-au spus,
Că ei te-au găsit
Şi cu o vrajă te-au adormit.

În castel am intrat
Şi te-am aflat.
Ca un înger dormeai,
Într-un colţ de Rai.

Şi-atunci am zâmbit,
Îngerul meu adormit;
Căci te găsisem în sfârşit,
La porţi de Răsărit.