O nouă primavară cu tristeţi şi bucurii

Astăzi voi începe cu o poezie pe care am scris-o acum câteva ore,având-o ca muză pe colega mea Mihaela.

TU ai fost, EU voi fi

Tu ai fost
Visul meu de iubire;
Eu ţi-am fost
Clipa de amăgire.

Încă eşti
În sufletul meu o ancoră.
Nu-ţi mai sunt
Decât un zbor depărtat fără o aripă.

Şi un timp
Îmi vei fi rană vie...
În curând
Îţi voi fi doar o amintire.

Peste timp
Eu voi fi fericită.
Iar tu,
Vei rămâne-n sufletu-mi o efemeridă.


Iubirea e culoarea care dă sens existenţei noastre, Miha.
Şi dacă nu trecem prin toate furcile-i caudine nu vom ajunge să o gustăm cu adevărat, niciodată.
Se pare că în sfârşit e primăvară. O primăvară plăpândă ca o floare şi capricioasă ca un copil. Eu, mai mult ca oricând şi mai mult ca oricine, am aşteptat-o îndelung.
Deşi prima ei zi, s-a anunţat foarte trist. Am încercat să înving tristeţea provocată de moartea unei fiinţe dragi. Şi totuşi...nu m-am putut bucura pe deplin de florile şi de mărţişoarele şi de gândurile bune şi de pupici şi de zâmbete şi de îmbrăţişări. Aveam un gust amar şi o expresie tristă.
A doua zi a primăverii a trebuit să mă duc la înmormântare. O înmormântare lungă şi tristă într-o zi superbă de 2 martie. Ar trebui să mă consolez, să ne consolăm cu gândul că-i va fi mai bine acolo sus, printre îngeri şi sfinţi.
Astăzi a treia zi din primăvară...am fost asaltată de un "roi" de "gâze"(aşa le spun eu celor mici) care mi-au bătut în poartă să mă certe că nu m-am dus ieri la ei şi să ma îmbrăţişeze să mă pupe pe amândoi obrajii şi să-mi umple braţele cu flori şi sufletul de bucurie şi ochii de lacrimi.
Şi mai cu o tristeţe, mai cu o bucurie, trec zilele lui martie una câte una.
Important e să vrem să ne ridicăm de jos, ori de câte ori cădem. Să vrem să cerem ajutor celor dragi. Şi să căutăm în noi, acea putere bine ascunsă şi nebănuită, de a o lua mereu de la capăt.
SĂ AVEŢI O PIMĂVARĂ PLINĂ DE CĂLDURĂ SUFLETEASCĂ!!!
Şi să nu uitaţi să dăruiţi celorlalţi măcar un zâmbet. Vă asigur că veţi primi înapoi înzecit.

Între Valentine's Day şi Dragobete

Toată lumea ştie că Valentine's Day nu e numai o "sărbătoare"copiată de la americani ci şi una comercială.
Câţi dintre voi cunosc rădăcinile sărbătorii noastre autentice: Dragobetele?
Nu am nimic împotriva unei zile a îndrăgăstiţilor,dar cred că fiecare dintre noi, poate sărbători iubirea în fiecare clipă într-un mod propriu şi nu într-un mod impus de o zi anume din an!Nu credeţi?
Şi mai cred că un zâmbet, o floare, un sărut, o scrisoare de dragoste etc.,pot fi oferite oricând celor dragi.
Ce poate fi mai simplu decât să vă mărturisiţi dragostea necondiţionată rudelor, copiilor, prietenilor, iubiţilor, etc...?
A iubi nu e un verb legat de o anumită zi din an. Nu-ţi iubeşti mama doar de 8 martie sau de ziua ei de naştere. Nu-ţi iubeşti copilul doar de
1 iunie. Aşa cum nu-ţi iubeşti perechea doar de Dragobete. Iubeşti în fiecare zi, cu aceeaşi intensitate sau cu o intensitate crescândă. Iar motive pentru a spune "TE IUBESC!", pot fi multe sau poate fi doar unul.
Un lucru e cert: iubirea a existat, există şi va exista întotdeauna în
fiecare clipă, în fiecare particulă a fiinţei noastre.

Înapoi la şcoală

Astăzi copiii se întorc la şcoală.Unii mai veseli alţii mai îmbufnaţi că vacanţa nu a mai ţinut încă o săptămână,două.
Iar lecţii.Iar teme.Iar profesori.Offf!Greu!
Toată lumea se interesează despre ce au de spus copiii în legătură cu diverse aspecte şcolare. Dar despre ce au de spus profesorii?Se interesează cineva?
"De ce vă stresaţi atâta să ne predaţi, că doar noi tot nu învăţăm?!"
Sau "Şi dacă nu scriu, care e problema?".
Sau"Puneţi-mi 2!că nu mă interesează!"
Cum să reacţionezi la asemenea cuvinte, se întreabă cineva?
Cum reacţionează părinţii care de foarte multe ori uită să intre în incinta şcolii să întrebe de situaţia şcolară a propriului copil,chiar dacă poate, în acea zi au trecut pe acolo de câteva ori.
Şedinţele?După părerea unora,o adevărată pierdere de timp.Cum rămâne cu parteneriatul şcoală-familie, dacă mulţi păriţi aşteaptă totul din partea şcolii?Le este prea greu să iasă din cotidian şi să se implice.
Săraca şcoală românească...