O nouă primavară cu tristeţi şi bucurii

Astăzi voi începe cu o poezie pe care am scris-o acum câteva ore,având-o ca muză pe colega mea Mihaela.

TU ai fost, EU voi fi

Tu ai fost
Visul meu de iubire;
Eu ţi-am fost
Clipa de amăgire.

Încă eşti
În sufletul meu o ancoră.
Nu-ţi mai sunt
Decât un zbor depărtat fără o aripă.

Şi un timp
Îmi vei fi rană vie...
În curând
Îţi voi fi doar o amintire.

Peste timp
Eu voi fi fericită.
Iar tu,
Vei rămâne-n sufletu-mi o efemeridă.


Iubirea e culoarea care dă sens existenţei noastre, Miha.
Şi dacă nu trecem prin toate furcile-i caudine nu vom ajunge să o gustăm cu adevărat, niciodată.
Se pare că în sfârşit e primăvară. O primăvară plăpândă ca o floare şi capricioasă ca un copil. Eu, mai mult ca oricând şi mai mult ca oricine, am aşteptat-o îndelung.
Deşi prima ei zi, s-a anunţat foarte trist. Am încercat să înving tristeţea provocată de moartea unei fiinţe dragi. Şi totuşi...nu m-am putut bucura pe deplin de florile şi de mărţişoarele şi de gândurile bune şi de pupici şi de zâmbete şi de îmbrăţişări. Aveam un gust amar şi o expresie tristă.
A doua zi a primăverii a trebuit să mă duc la înmormântare. O înmormântare lungă şi tristă într-o zi superbă de 2 martie. Ar trebui să mă consolez, să ne consolăm cu gândul că-i va fi mai bine acolo sus, printre îngeri şi sfinţi.
Astăzi a treia zi din primăvară...am fost asaltată de un "roi" de "gâze"(aşa le spun eu celor mici) care mi-au bătut în poartă să mă certe că nu m-am dus ieri la ei şi să ma îmbrăţişeze să mă pupe pe amândoi obrajii şi să-mi umple braţele cu flori şi sufletul de bucurie şi ochii de lacrimi.
Şi mai cu o tristeţe, mai cu o bucurie, trec zilele lui martie una câte una.
Important e să vrem să ne ridicăm de jos, ori de câte ori cădem. Să vrem să cerem ajutor celor dragi. Şi să căutăm în noi, acea putere bine ascunsă şi nebănuită, de a o lua mereu de la capăt.
SĂ AVEŢI O PIMĂVARĂ PLINĂ DE CĂLDURĂ SUFLETEASCĂ!!!
Şi să nu uitaţi să dăruiţi celorlalţi măcar un zâmbet. Vă asigur că veţi primi înapoi înzecit.