Apa noastră cea de toate zilele

E atât de cald, încât mi se pare că până şi ticăitul ceasului din perete şi-a schimbat ritmul. Parcă s-a dilatat.
Aerul proaspăt, cred că l-a furat soarele şi l-a închis într-o peşteră.
Ploaia? Hmmmm...ea pe unde o fi, că la noi, nici urmă de nor, nici urmă de strop de ploaie, nici urmă de adiere de vânt.
Ieri, am început să-mi organizez folderele în computer şi aveam şi messengerul deschis. Şi pentru că s-a stricat hidroforul de prea multă solicitare, mi-am trecut la status :"saună...".
Şi toţi prietenii mă asaltau, întrebându-mă ce am păţit?!
O zi fără apă curentă...pe o căldură toridă, mi s-a părut de-a dreptul interminabilă.
Trandafirii din gradină s-au ofilit. Şi-au plecat florile aşteptând să moară sau să fie stropiţi.
Apă, avem luată cu împrumut de la vecini...dar parcă curtea, grădina şi casa, respiră din ce în ce mai greu...şoptind:"Vrem apăăă!!!".
Offf! Stau şi mă gândesc,că fără mâncare, mai rezişti, dar fără apă, dacă eşti un băutor înrăit de apă, te usuci pe picioare.
Am fost sâmbătă într-un mare magazin şi nu mai era nici măcar un pet de 500ml de apă. Fructe, nimic! Toată apa şi toate fructele dispăruseră de pe rafturi! Mi s-a părut incredibil!!!
Şi mai există şi cod de radiaţii.
Şi apă tot nu avem.
Şi e foarte cald.
Şi aşteptăm ploaia, precum Ilie Moromete(doar motivele sunt puţin diferite).