Mi se părea incredibil, ca într-o dimineaţă, când m-am trezit să văd în grădina din faţa casei, nişte mogâldeţe verzi şi mici-mici de tot. Erau ghioceii. Aveau 1centimetru. Şi pentru că erau atât de mici şi firavi, am luat aparatul ca să imortalizez clipa. În câteva zile, au crecut. Ajunseseră la 2 centimetri şi deja aveau clopoţeii deschişi. Superbi! În aceeaşi zi, când m-am întors de la servici, stupoare! Mai erau doar câţiva. Restul, dispăruseră. Vinovatul? Ca în poeziile Elenei Farago....era căţelul meu drag, care are 6 luni. Ne-am supărat puţin, cu toţii. Dar ce puteam să-i facem unui căţeluş-copilaş? I-am arătat ghioceii, i-am explicat că nu are voie să mănânce florile. A doua zi însă, l-am prins cum mesteca o codiţă de la un alt ghiocel. Concluzia întregii familii: căţelului nostru îi plac florile!!!
El e Miky
Iar aceasta e o floricică, care a trăit o singură zi. Adică ieri. Căci astăzi dimineaţă, a mâncat-o Miky.
