Primul meu acrostih

Am participat la un curs de formare foarte interesant. Mai este puţin timp până la evaluarea lui şi am de învăţat şi de lucrat diverse teme. Printre temele din portofoliu, se numără şi trei acrostihuri: violenţă, comunicare şi tristeţe. Chiar dacă nu sunt tristă, am încercat să fac un acrostih despre tristeţe.
Nu ştiu dacă am reuşit sau nu!?

Timpul se scurge prea lent...



Rămânând parcă fără sfârşit.


Inima grea cade,


Sfărâmându-se în mii de bucăţi pe asfalt.


Te cuprinde-ncet o stare-n care


Energia minţii încet dispare.


Te-ai întoarce-napoi dar te doare.


Empatia e singura punte de-mpăcare.

Aş putea fi...

De multe zile, de săptămâni întregi, de luni de zile bune caut în mintea mea, caut în lumea din jur ceva nou. Un alt job care să mă motiveze cu adevărat. Pentru care să dau totul...să storc picătură cu picătură creativitatea...să pun ceva mai mult din fiinţa mea...să pot să zâmbesc mai des...să pot da altora emoţii prin ceea ce fac...să simt că pot prinde aripi să zbor...să contribui la ceva mirific...să mă simt plină de energie...să aştept cu nerăbdare să ajung la serviciu...să-mi notez în agendă ideile care mi se succed înaintea ochilor ca un film...să pot fi eu însămi, la serviciu.
În seara asta, am văzut un film în care Jenifer Lopez juca rolul unei tipe care era Wedding Organizer. Mi-a plăcut la nebunie ideea şi mi-am zis:"Mi-ar plăcea să fiu o Wedding Organizer".

Având în vedere că Iubi şi cu mine, ne-am organizat propria nuntă singuri şi ne-am descurcat de minune, cred că nu ar fi o idee rea.
La fel de mult mi-ar plăcea să fiu fotograf de nunţi sau de evenimente festive.
Dacă mă gândesc mai bine...cred că mi-ar plăcea să lucrez şi într-o florărie. Să fiu înconjurată de multe flori superbe...să creez buchete interesante şi aranjamente extraordinare.
Cred că m-aş "încadra în peisaj" şi într-un trust media.
Mi-ar surâde ideea să lucrez, de ce nu,  într-o editură.
Din păcate lucrez în educaţie. Şi cei de la guvernare au din ce în ce mai multe pretenţii la adresa noastră, a cadrelor didactice din şcolile gimnaziale. Şi pe zi ce trece avem din ce în ce mai multe situaţii de făcut, hârtii şi dosare de întocmit, pretenţii de copii îngâmfaţi sau prost crescuţi cărora trebuie să le facem faţă cu zâmbetul pe buze şi cu chipul senin. Şi ce primim în schimb? Ignoranţă. Salarii micşorate. Îngrădiri.
Corina, una din prietenele mele(care lucrează tot în educaţie) obişnuieşte să-mi spună după ce oftează din adâncul sufletului:"Lasă...Lăcră, că ne va fi şi bine!".
Cred că ne va fi bine cu adevărat în momentul în care renunţăm la pasiunea pentru copii, pentru şcoală şi încercăm să ne îndeplinim visele. Până atunci însă...

Pentru toţi prietenii mei din blogosferă

Fi-vă Crăciunul, plin cu vise împlinite şi bucurii şi sănătate şi voie bună alături de cei dragi!
"Cele rele să se spele, cele bune să se-adune!"